tag:blogger.com,1999:blog-67527582166800542122024-02-19T10:11:44.858+02:00Pseudo Ioana ! (álter égo)Dacă te întrebi dacă scriu despre tine...răspunsul e da!Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.comBlogger98125tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-13302443990208729272014-08-16T01:28:00.000+03:002014-08-16T01:28:01.924+03:00cine a întrebat?Împing vagoane de sute de zile, vagoane de fier pline cu pene şi puf. Le iau de pe o linie şi le mut pe alt peron.
Mă joc cu macazul de parcă ar fi magistrala speranţelor. Astăzi la stânga, penele astea se lipesc înapoi pe păsări. Mâine
la dreapta, penele alea or să zboare cum n-au zburat niciodată păsările de pe care le-am jumulit şi tot aşa. </br>
Îmi place să dansez pe linii, mă linişteşte. În gara asta nimeni nu împinge la vagoane, lumea vine, priveşte, râde, cumpără
uneori şi pleacă.
Cineva m-a întrebat odată de ce le vând, m-am uitat la el şi l-am întrebat: de ce cumperi? A râs, a plătit şi mi-a răspuns
ca nu-i treaba mea. Am luat banii, i-am zis că are dreptate şi-am sărit peronul.</br>
I-am deraiat vagonul!Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-34995940411922852052014-06-28T00:45:00.000+03:002014-06-28T00:45:03.841+03:00Mi se pare că nu sunt destule semne, caractere sau cuvinte, că oricum aş încerca să le ordonez nu pot să redea haosul ăsta minunat din mine. Caut cuvinte simple pentru tot ce încep să scriu, dar nu termin niciodată pentru că gândul meu s-a împrietenit cu viteza lumii şi fuge mereu cu ea spre tine şi apoi vine nebun înapoi doar ca să plece în milisecunda următoare; şi nu se opreşte decât atunci când obosit sfârşeşte în braţele tale. </br>
Şi totuşi, simt arareori că sunt lucruri care-mi rămân nespuse. Adun sub piele fiecare zâmbet de-al tău, fiecare privire, toate amprentele. Aş putea face asta până mi-ar crăpa pielea, şi apoi aş lua-o de la capăt mereu şi mereu. Atunci când îmi rămân ceva cuvinte, de teamă să nu-mi iasă pe urechi şi să nu le mai auzi vreodată, te iau în braţe şi încerc le lipesc pe fiecare centimetru pătrat ce mă ţine mereu strâns lângă tine. </br>
Nu-mi da drumul!</br>
<iframe width="560" height="45" src="//www.youtube.com/embed/bIHDRVXPOFk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-62796076735089142252014-04-14T17:41:00.001+03:002014-04-14T17:41:06.628+03:00<iframe width="560" height="45" src="//www.youtube.com/embed/d020hcWA_Wg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
</br>
</br>
Întoarce-te puţin, aşa... încă puţin. Gata, acum e perfect, ai ajuns exact pe margine. Ce faci? Nu pot să cred că te-ai răzgândit...sari! Eşti laş, nu poate fi prea greu, hai sari!</br>
N-are farmec dacă te uiţi în jos, o să-ţi fie mai frică dacă vezi spre ce sari, lasă cerul să te surprindă. Ai cumpărat cerul cu un loc pe pământ, asta e, schimbul e făcut! </br>
Urmează milisecunde în care fiecare sinapsă încearcă să-ţi pună în faţa ochilor motive să rămâi unde eşti. Încerci cumva să-ţi aduni gândurile, dar te trişezi singur. Puterea imaginilor e la fel de mare ca dorinţa de a trece dincolo de margine, mintea te împinge în jos, cu umerii traşi, în timp ce gândul la ce te-ar putea aştepta, îţi ridică aerul din plămâni în capul pieptului creând un vid între tine şi mintea ta; e acel nod în gât pe care nu ai puterea să-l înghiţi şi nici voinţa necesară să-l ignori. E acum sau niciodată! Eşti aici! </br>
Haide, dă-mi mâna...sărim împreună!</br>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://chuckshiebler.com/old_pics/content/bin/images/large/Handstand_at_the_Grand_Canyon_edge.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img height="750" width="300" border="0" src="http://chuckshiebler.com/old_pics/content/bin/images/large/Handstand_at_the_Grand_Canyon_edge.jpg" /></a></div>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-60901958574141339412014-03-28T22:24:00.004+02:002014-03-28T22:26:59.350+02:00Aproape<tr><td>
<div id="content" style="float:left;"></br>
Ce demon, oare, mi te-a scos în drum?</br>
De-ar vrea viaţa azi să mă dezlege</br>
Şi raiul ei să mi-l deschidă-acum,</br>
Tot iadul nostru dulce l-aş alege!</br>
</br></br>
Eu am să plec cu sufletul împăcat</br>
Că nu las nimănuia moştenire</br>
Un suflet greu de ură şi iubire,</br>
Bănuitor şi trist şi-nfrigurat </br>
</br></br>
Am închinat iubirii trecătoare</br>
Sclipiri de suflet şi scântei de rime -</br>
însângerate jerbe funerare</br>
Pe un mormânt în care nu e nimeni</br>
</br></br>
M-am resemnat: atât a fost să fie.</br>
Mă uit cum cade soarele-n apus</br>
Şi-aştept răspunsuri - care n-or sa vie,</br>
La întrebări - pe care nu le-am pus. </br></td>
<td>
</br></br><i>Otilia Cazimir- Lumini şi umbre [fragment]</i></div>
<a href="http://th08.deviantart.net/fs41/PRE/f/2009/033/0/2/Different_stairs_by_Denneris.jpg" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" width="420" height="760" src="http://th08.deviantart.net/fs41/PRE/f/2009/033/0/2/Different_stairs_by_Denneris.jpg" /></a></tr>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-78314168527805259212014-03-23T20:39:00.002+02:002014-03-23T21:23:58.293+02:00*13/17Aş fi vrut ca măcar o persoană pe lumea asta să-mi poată spune că nu sunt complicată, că nu vorbesc lemne, că prin capul meu nu zboară avioane pe care nimeni altcineva, în afară de mine nu le poate pilota. Aş fi vrut...! Dar lucrurile de care nu arăţi că ai nevoie, nu ţi se întorc niciodată.</br>
Probabil te gândeşti că în loc de creier am o pădure din care tai şi apoi doar las cuvintele să iasă, şi că în loc de inimă am un aeroport; că nu mă deranjează dacă vine sau dacă pleacă cineva, că mi-e totuna, că avioane am văzut mereu. </br>
Mi-am făcut un ceai verde şi privesc pe terasă- e primăvară. Ascult Pachellbel's Canono în D piano şi mă gândesc cât sunt de norocoasă. Mi s-a dat voie să văd lumea asta, să o aud; recunosc că-mi plăcea mai mult când stăteam cu nasul în cărţi împreună şi apoi ne pândeam privirile pentru că voiam să împărtăşim fiecare din cartea noastră, fără a-l întrerupe pe celălat dintr-o secvenţă ce-i făcea ochii să sticlească.</br>
Îmi amintesc zilele când îmi explicai cum telefonul funcţionează în ambele direcţii, că n-o să explodeze dacă mai sun şi eu din când în când. Râdeam, pentru că ştiam asta, dar totuşi n-am făcut-o niciodată; oricât de mult te-ai supărat.</br>
Într-o zi te-ai oprit din explicat, ai plecat şi n-ai mai sunat niciodată.</br>
În viaţă lucrurile ce se întâmplă în jurul tău sunt așa cum sunt, nu sunt nici rele și nici bune ci pur și simplu sunt. N-am să fug ca să-ţi demonstrez cum sunt eu de fapt. Am înghiţit probabil sute de pagini pline de cuvinte pentru tine, m-au cam înghiontit în stomac o vreme, dar s-au liniştit. </br>
Dacă te-am rănit cu adevărat, nu mă ierta- uită-mă, va fi mai crunt!
<iframe width="560" height="75" src="//www.youtube.com/embed/MTbBdfX1moY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-23488867130334925622014-03-01T01:29:00.000+02:002014-03-01T01:30:53.240+02:00<iframe width="560" height="65" src="//www.youtube.com/embed/4maWbbMscss" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
E 3 şi puţin, e noapte şi sunt departe casă. E unul din momentele când toate mă dor. Ultima cafea am băut-o acum o oră, cred, dar încă-mi crapă capul. Pastile nu mai am, somn nici atât. Mă doare şi mâna de la atâta scris, ţi-am scris romane zilnic însă, nu mi-aş fi dorit să fii aici. Ai abandonat, iar mie nu-mi plac oameni slabi. Dorul, liniştea absurdă din ochi, tremurul vocii- toate astea dor, dar nimic nu e ca atunci când îţi simţi orgoliul trădat. Orgoliul... nu încrederea.</br>
Greşeşti când spui ce te distruge cel mai repede, căci poţi să împarţi o cheie complicată cu un om prea simplu, prea naiv. Cum să laşi pe cineva să intre cu capse în camera aia?</br>
N-am realizat! </br>
Asta nu se face, dar n-are rost să-ţi mai explic. Decorul se destramă, acum am alt rol. Ioana, ăsta e rolul vieţii mele, unii îmi zic că nu strălucesc; n-am eu timp sa-i ascult, număr stele.</br>
Aerul de aici îmi face plămânii să pară de plumb, dar mintea poate zbura încă. Am fost până la tine de multe ori- te joci cu capse, mături printre vise şi în rest nu faci decât nimicuri zilnice.</br>
N-aş vrea să afli de la mine, dar vezi că-ţi cam risipeşti capsele pe nori. Nu cred că ştii ce trece prin sinapsele lor, ce apă plină de globule roşii le poate curge prin artere. Tu poate ai umbrelă, dar nu-i prea mult loc sub ea...</br>
Uită-mă repede, unde sunt eu n-o să mai plouă mult timp!</br>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://data1.whicdn.com/images/93845404/large.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="http://data1.whicdn.com/images/93845404/large.jpg" /></a></div>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-37064232399672881592014-02-24T23:52:00.000+02:002014-02-24T23:52:48.965+02:00cutie pentru 19Am 19 ani, 5 luni şi 22 de zile...şi ceva ore. Totuşi parcă n-am nimic.</br>
Am strâns într-adevăr o bibliotecă de cărţi doar ale mele, zeci de caiete de mate scrise, sute de zâmbete, mii de poze. Dacă caut bine s-ar putea să mai găsesc borcane cu lacrimi pline de praf, bilete de avion, tren, metrou, autobuz...şi o oglindă.</br>
Am 19 ani, 5 luni şi 22 de zile...şi ceva ore. Totuşi parcă n-am nimic. </br>
Îmi imaginam că la vârsta asta trebuie să fii mândru de ceva, de orice. Să ai o realizare, o bucurie care să te facă să păşeşti în faţă cu ochii deschişi.
Ei bine, se pare că nu trebuie de vreme ce eu n-am. </br>
Şi ajung din nou la întrebarea ce-o port pe buze de 9 ani, 5 luni şi 22 de zile...şi ceva ore: Ce trebuie să ai cu adevărat în viaţă? Ce trebuie să fii cu adevărat în viaţă? </br>
John Lennon răspundea, copil fiind, simplu: fericit. Oare ajunge?</br>
Am 19 ani, 5 luni şi 22 de zile...şi ceva ore. Totuşi parcă n-am nimic.</br>
Ultimul prieten adevărat pe care l-am abandonat, mi-a spus că nu ştiu să-mi măsor acţiunile, cuvintele, privirile; că sunt incapabilă de lucruri simple, că dau oamenii peste cap, că renunţ infinit de uşor, că respir apă pe urechi- cu alte cuvinte că n-am să aflu vreodată dacă ce am e îndeajuns. De atunci, m-am decis să nu mai încerc să-mi dau seama de asta, voiam doar să ştiu că am ceva al meu. Încă nu ştiu, nu am. Fac greşeli de neiertat în fiecare zi. De ce mă mai iartă toţi? Oare se prefac? Eu mă prefac că-i cred, oricum. Ştiu de ce nu mi-au plăcut niciodată oamenii, pentru că sunt răi, răi până în măduva celui mai mic os. </br>
N-am cum să-i schimb şi nici nu vreau, deocamdată sunt şi eu om, uneori chiar îmi place lucrul ăsta...uneori. Am încercat în schimb, să mă schimb pe mine şi nu numai c-am eşuat, am creat un dezastru. </br>
Mă doare când ştiu că ei nu înţeleg, când se comportă ca o oglindă a mea- una făcută mii de cioburi. Simt fiecare bucată din oglinda aia cum îmi intră prin urechi, trece prin ochi şi se opreşte în piept.</br>
Vreau o pensetă pentru cioburile alea, de mâine mă mut într-o cutie.</br>
Am 19 ani, 5 luni şi 22 de zile...şi ceva ore. Am.</br>
<iframe width="420" height="65" src="//www.youtube.com/embed/iv6F5aZU34I" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-72550836577191546662014-02-17T19:04:00.000+02:002014-02-17T19:04:35.000+02:00520 la final.Ai vrut să-ţi spun când m-a durut mai tare, când ai plecat sau când am realizat că nu te mai întorci. Ei bine, îţi reamintesc că vara nici o rană nu doare; nu pune întrebări vara şi nu cere răspunsuri iarna.</br>
Îmi ceri prea mult prin răspunsul la întrebarea asta, dar tu n-ai avut niciodată aşteptări infime.</br>
Ştii câte nopţi în care am stat cu ochii îngropaţi în tavan developând fiecare secundă ar trebui să dezgrop? Ai idee câte oceane de mesaje nescrise ar trebui să dezgheţ? Realizezi că dealul din spatele blocului tău e făcut din amintirile noastre şi dorul de tine?
N-am putere să-l dărâm sau să-l destram sac cu sac. De fapt, nici dacă aş şti că n-ai să-mi mai vorbeşti vreodată nu cred că aş putea face vreuna din cele de mai sus. </br>
Nu înţeleg de ce te mai interesează, oricum ai spulberat orice urmă din omul care eram înainte. Ai construit ce-ai vrut din mine, ar trebui să ştii fiecare răspuns nu să-mi scrii că-ţi pare rău. Mie nu-mi mai pare!</br>
</br>
<iframe width="420" height="65" src="//www.youtube.com/embed/c1NN9rnNpEQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<p align="right">Am pierdut...ai câştigat!<i>(ăsta e răspunsul)</i></p>
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-88912378492850550692014-01-30T23:37:00.002+02:002014-01-30T23:40:42.254+02:00#Shakespeare<p align="center"><i>Dragostea nu priveşte cu ochii, ci cu mintea.</i></p>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiIrXqzFLLmisWQbobIpgv5m_JWxytvLRyR9qNyRkfNtahe2k3YKcG5wgRj7VZL6HenfTgKExHkO6tvL5fvSpkLARtUOxrSmK8NAGCjtlDZkvMhgutq9PBh23ZgtcGbQUyW8aBtkAknOXg/s1600/IMG_5715-2.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiIrXqzFLLmisWQbobIpgv5m_JWxytvLRyR9qNyRkfNtahe2k3YKcG5wgRj7VZL6HenfTgKExHkO6tvL5fvSpkLARtUOxrSmK8NAGCjtlDZkvMhgutq9PBh23ZgtcGbQUyW8aBtkAknOXg/s640/IMG_5715-2.jpg" /></a></div>
<iframe width="450" height="45" src="//www.youtube.com/embed/BZo_4pm6L_0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
sursa foto: arhiva personalăLorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-42054939336226311292014-01-25T22:32:00.000+02:002014-03-01T12:52:52.051+02:0010 metriOriunde te întorci, fiecare pereche de ochi îţi spune pe fugă : <i>N-am timp!</i>. Zâmbesc fad şi mă încăpăţânez, eu ştiu că avem timp pentru toate. N-ai mai mult timp dacă mănânci pe fugă şi dormi 3 ore pe noapte, ai doar câteva ore fizice în plus să faci nimicuri care te consumă şi de care chiar n-ai nevoie. Mintea îţi spune că nu-i deajuns, crede-mă este. </br>
Uite, ia asta şi hai cu mine pe acoperişul blocului! Primul meu psiholog mi-a arătat asta...serios, va fi simplu!</br>
Ai sub picioare timpul tău, îl simţi e solid, palpabil, real. Timpul tău reprezintă 10 metri pătraţi în jurul tău. Alege pe rând cu ce vrei să-l umpli!...</br>
Ce ciudat! Acum când am restrâns timpul şi pentru ochi, nu doar pentru minte brusc ai mai multă grijă în ce ai vrea să-l transformi. Acum e important să-l trăieşti secundă cu secundă, vrei neapărat ca fiecare centimetru pătrat să fie plini o amintiri importante, lucruri puternice, părţi din tine.</br>
Mda...asta e important!
</br>
Asta e totul, eu cobor acum. Mulţumesc.</br>
(ps. încearcă să asculţi, nu doar să auzi)</br>
<iframe width="560" height="65" src="//www.youtube.com/embed/9bA2kghtLTk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="http://uppix.3dvf.com/images/acrossroof.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="http://uppix.3dvf.com/images/acrossroof.jpg" /></a></div>
sursa foto: http://uppix.3dvf.comLorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-31096559176604529082013-12-24T17:45:00.002+02:002013-12-24T17:45:49.314+02:00marţi
E cinci şi patruzeci de minute, marţi dimineaţă. Îmi urăsc creierul şi imaginaţia asta ce-mi joacă feste; e a patra noapte cu coşmaruri şi vise din care mă trezesc plângând. </br>
Mă ridic să beau nişte apă, dar primi paşi sunt grei şi cad în liniştea dimineţii împiedicându-mă de acumulatorul de la laptop. Mi se pare că visez în continuare şi aud doar zgomotul pe care cele 57 de kilograme ale mele le fac pe podea.</br>
Vreau cu tot dinadinsul să mă ridic, dar tot ce-mi poate oferi mintea mea, e o imagine de care uneori mi-e frică. Mi se developează în faţa ochilor seara în care te-am cunoscut. Privirea puţin seioasă, ochii căprui aproape negri şi buzele care zâmbeau fără încetare, încercând parcă să se agaţe de orice privire rece şi indiferentă de-a mea.</br>
Mi-ai intrat pe sub piele până în suflet atunci când am dansat, m-ai luat de mână şi m-ai ţinut strâns. Era deja târziu, nu mai ştiu ce se auzea în boxe...</br>
Auch, au! Cred că mi-am spart capul sau ceva. Mă rostogolesc către luminiţele de Crăciun din camera- acolo ar trebui să fie uşa. Mi se lipesc ochii uşor, nu-mi mai simt o mână. Vreau un alt coşmar, vreau să fiu în pat!</br>
Sună alarma, e şapte fără un sfert, marţi dimineaţa. Ce ciudat, sunt în pat! Dar...? Sunt singură acasă, n-avea cum! Ce-a fost ăsta un coşmar pentru că nu te-am putut uita sau un vis pentru că încă îmi amintesc noaptea aia de iarnă târzie?</br>
<iframe width="420" height="75" src="//www.youtube.com/embed/we9uH1_pamc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-10609297659808966632013-12-05T15:57:00.001+02:002013-12-05T15:57:36.492+02:00Numărul 19E noapte, dar e senin. Am uitat să mai număr ore sau zile, căci nu mai aştept nimic; oricum strada mea e în construcţii. Îmi iau o Cola şi mă aşez, de aici strada mea pare cam haotică, mă mut puţin dar lucrurile nu se schimbă. Ce-a fost în capul meu când am proiectat-o?! Eh, e bună şi aşa...Pe mine oricum nu mă ceartă nimeni când greşesc. </br>
Uneori mi-e dor de mama, de tata, nici ei nu mă certau, zâmbeau şi-mi ziceau <i>Lasă copil, tu eşti artist!</i> Oare mai sunt? </br>
Sunt atâtea lucruri care nu-mi mai plac la mine, la cum mă priveşte lumea, dar nu vreau să schimb ce sunt. Nu asta te face mai bun în viaţă! N-am vrut niciodată să câştig ceva, deşi am câştigat poate prea multe.</br>
Să nu-i judeci pe cei care rănesc câteodată, ci pe cei care sunt indiferenţi mereu şi să dai întotdeauna şansa pe care tu ai vrea să o ai la început, asta te face mai bun!</br>
Eu n-am stâlpi de electricitate pe stradă, oamenii se transformă în licurici atunci când iubesc şi asta e de ajuns. Am uneori dureri de cap, dar asta nu mă împiedică să-mi construiesc mai departe strada. Mi se pare că nimic nu mai e uşor în viaţă, cuvintele sunt răni ale tăcerii, privile sunt pansamente nesterile, dar mergem înainte - străzile nu se construiesc singure, oraşele nu se nasc din nori. M-am convins de ieri că nu pot să aştept nimic de la viaţă, trebuie să dau în schimb tot ce am, cât încă mai am.</br>
Strada mea e haotică privită de aici, dar e frumoasă dacă încerci să-i asculţi povestea. </br>
Duminică fac ceai, hai să vezi cât e de frumoasă acum, iarna!Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-3858779078414220312013-11-05T15:43:00.000+02:002013-11-05T15:47:39.239+02:00ani lumină90 de kilometri la oră, afară miroase a grâu, aerul e cald- e noapte şi e senin. Unde mergi?</br>
<i>Merg unde mi-e dor</i>, încerc să mă conving. E departe, dar am rezervorul aproape plin; am pus acolo toate gândurile, întrebările şi visele care m-au făcut să mă trezesc nopţi la rând.</br>
<i>Ţine ochii deschişi! Priveşte înainte, nu te gândi vreo secundă să îi închizi, o să doară şi mai tare. Dacă închizi ochii fie şi pentru o clipă fiecare vas de sânge îţi va înroşi ochii, privirea nu va mai fi rece ci împăienjenită, n-ai să mai vezi deloc ceea ce nu vrei sa vezi clar. Ţine ochii deschişi când eşti singură, o să-ţi fie mai dor dacă-i închizi.</i></br>
Oare tu ce simţi când ţii ochii închişi? Doare?</br>
N-aş vrea să ştiu că jocul ăla de scântei din ochii tăi se stinge printre vasele roşii de sânge. Deşi, poate o secundă m-aş bucura să fie aşa.</br>
115 kilometri la oră, aşteaptă-mă, ajung curând!
<object width="420" height="75"><param name="movie" value="//www.youtube.com/v/4et-GqXk9Vc?version=3&hl=ro_RO&rel=0"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="//www.youtube.com/v/4et-GqXk9Vc?version=3&hl=ro_RO&rel=0" type="application/x-shockwave-flash" width="420" height="75" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-32912937705645233872013-10-18T23:17:00.000+03:002013-10-18T23:17:15.882+03:00contururi.Ce e în mine?</br>
Ce sunt eu? Am găuri peste tot. Am una în mâna dreaptă nu e prea mare, însă orice aş încerca să ţin îmi scapă pe acolo. E ca şi cum nimic din Universul ăsta nu ar vrea să-mi aparţină. Sigur, aş putea ţine în mâna stângă acolo nu am nimic, dar de ea mă folosesc să acopăr o altă gaură. Aia e puţin mai evidentă, e pe obraz. Au făcut-o lacrimile, dar cu mâna acolo, e chiar greu de observat. Mai am câteva pe coapse, alea-s de la minciunile care mi-au tăiat elanul în trecut; sunt multe, mi-a fost frică să le număr.</br>
Dintre toate astea niciuna nu doare, sunt făcute de gloanţe oarbe, de cuvinte. Una singură mă macină, dar cu ea umblu la vedere. Te-ai speriat în prima zi când ai văzut-o, ceea ce nu e de neînţeles. Prin ea nu vezi prin mine, ca prin toate celelalte, prin ea vezi în tine.</br>
Plecăm acum dar, spune sincer ce te-a speriat mai tare...cum eşti cu adevărat pe interior sau cum indiferenţa ta o poate face să arate ca celelalte găuri?</br>
</br>
<embed src="http://www.youtube.com/watch?v=ZJKgyCieG0U" autoplay="true" hidden ></embed>
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-83918217817069211862013-09-19T23:50:00.000+03:002013-09-19T23:56:45.087+03:00Înapoi/ 3 zileCum să încep? Hm, ce mai faci? Nu, nu...cât e ceasul? Sau de fapt, spune-mi, ţi-a fost dor de mine?</br>
Te am aici în faţa mea, în capul oaselor şi nu ştiu cum să-ţi vorbesc; se îngrămădesc atâtea verbe la trecut, atâtea conjuncţii dar nu pot lega două vorbe. </br>
Toamna stinge uşor cu razele ei reci viaţa din jur, stinge şi furtunile din suflet. Dar nu-i uşor, aşa că din loc în loc mai apar pete de sânge din calda vară pe frunzele pomilor, petele astea se văd şi pe faţa noastră; numai că noi nu avem sânge ci iubire neconsumată, sentimente criptate.</br>
E rece uneori, dar e bine când toate îngheaţa pe dinăuntru. Nu mai păşim robotic, nu mai zâmbim fals, nu mai contează, toamna nu se construieşte- acum se dărâmă. Spargem pereţi, dărâmăm ziduri, iertăm! </br>
Dorm până târziu şi uit că-mi trece timpul prin vene. Dorm şi uit, toate se şterg. Bate vântul prin mintea mea la fel cum ridică vântul frunzele în parc; le ridică ca să le mai arate încă o dată unde au fost sau le învaţă să zboare? Căldura firavă din priviri mă învaţă să cred în amintiri; rămân doar cu ce am nevoie, restul pot să plece, să le ia vântul şi să le ducă unde vrea, să le înveţe să zboare la nevoie.</br>
Toată lumea pleacă acum, şi eu plec! Da, plec şi eu din Noi, vreau să ajung la Mine- chiar dacă asta e foarte departe. Mai întâi trebuie să trec pe la Tine, pe acolo drumurile sunt rele, e plin de gropi şi noroi de la ultimele furtuni, ştiu că e posibil să mă împotmolesc puţin, dar dacă ajung la Început sunt în siguranţa. Acolo n-a plouat niciodată, nicicând. Acolo e numai soare! Şi de acolo sunt la jumătate de drum de Mine, am timp să ajung până la iarnă!</br>
Dar trebuie să plec de pe acum! Ah, ar trebui să-ţi spun ceva, dar ce? Ah...ştiu!</br>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJWkTULqVB3k0ZGtAkAM-PgW4E2oTQEr86sTz_lYaEku-gionhZSTbgXV3q2VRI8Lux7q1VFg1v0N88pMgC_8B3eioPzeFkWY7xg-cg7wiW040urqMD2Wx7Gdi2n0hvPYm1gz-_HcDG6E/s1600/DSCN9901.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjJWkTULqVB3k0ZGtAkAM-PgW4E2oTQEr86sTz_lYaEku-gionhZSTbgXV3q2VRI8Lux7q1VFg1v0N88pMgC_8B3eioPzeFkWY7xg-cg7wiW040urqMD2Wx7Gdi2n0hvPYm1gz-_HcDG6E/s400/DSCN9901.JPG" /></a></div>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-69608932619882073162013-08-16T23:03:00.000+03:002013-08-16T23:07:54.923+03:00N-i-c-i-o-d-a-t-ăTimp- noţiune relativă. Timp- dimensiune după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor; dimensiune după care mare parte din noi ne programăm vieţile. Timpul e mereu diferit. Există un timp care te învaţă, unul care te vindecă, unul care te încearcă, altul care te întăreşte, dar de cele mai multe ori toţi purtăm în buzunare timpul care ne schimbă!</br>
Nu-mi dau seama dacă încă mi-e frică de <i>niciodată </i>sau timpul ăsta ce-mi atârnă acum prin buzunare chiar îşi face treaba. Mai am timp destul- mai am buzunare, încă!</br>
Mă gândesc adesea cât e de greu să judeci un om când n-ai puterea de a privi în fiinţa lui. Să pui etichete unor persoane pe care s-ar putea să nu le mai vezi <i>niciodată</i>. Să arunci cuvinte doar pentru că poţi vorbi?...Nu merită! Nu avem timp de asta, avem timp doar să fim noi înşine, să fim sinceri şi calzi, să transformăm timpul nostru într-un dar nu într-un pas mai aproape de final.</br>
Am ceva pentru tine. O secundă...Ah, stai! În ce buzunar l-am pus? </br>
Uite, l-am găsit- îl vrei?...<b>E timpul nostru- e nemurire.</b>
<iframe width="420" height="75" src="//www.youtube.com/embed/xngTudnfmz8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-59002188648490905012013-07-14T23:56:00.001+03:002013-07-15T00:31:47.411+03:000, 1, 840, 7200
<b>Logica inutilă</b>
</br></br>
Aşa se întâmplă logic,</br>
plecăm şi sosim undeva.</br>
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,</br>
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,</br>
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,</br>
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,</br>
nu sosim unde-am vrut</br>
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva</br>
totul e logic</br>
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,</br>
totuşi am plecat şi am sosit undeva,</br>
am greşit drumul, dar am sosit undeva,</br>
dar când nu mai sosim nicăieri</br>
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem</br>
dacă nu sosim nicăieri?</br>
</br></br>
<p align="right"> <i> Octavian Paler </i></p>
</br>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-50304285361923318352013-07-10T00:03:00.000+03:002013-12-10T15:58:02.690+02:00DetaliiIndiferent de cât de mult m-aş plânge, de cât de mult mă revolt, de cât mult iubesc, de cât de des uit- e ceva la care mă întroc măcar o jumătate de oră pe zi- eu. M-am întrebat de multe ori de ce dansez? De ce îmi fac în fiecare seară < oglindă > din geamul camerei?</br>
Răspunsul nu îl ştiu. Nici nu cred că am avut vreodată nevoie să-l ştiu cu adevărat; pleacă din suflet şi intră prin minte.</br>
Am veşnic bătături, pansamente, vânătai, dar mai presus de orice am sufletul care mi le vindecă pe toate. Am posibilitatea să pun pe tavă orice gând fără să scot un sunet!</br>
Dansez ca să-mi fac avânt pentru ziua de mâine! Dansez ca să-mi şterg din minte faptul că azi nu mi-ai zâmbit şi m-ai judecat iar, fără să cunoşti ce e în spatele cortinei.</br>
Dansez mereu clasic, balet. De ceva timp mă educă şi mă formează mai riguros ca orele de la liceu, şi mai cald ca orice prieten. Am învăţat să învelesc forţa în graţie şi complexitatea în natural. Datorită lui ştiu ce e răbdarea, perseverenţa şi împlinirea.</br>
Ştiu când să tac! Am noţiunea cuvintelor mute, a privilor ce ţipă sau merg în sincron! Am tot ce nu am sperat!</br>
Mi-am împins limitele şi încă mai forţez, am descoperit că un corp antrenat nu e doar motorul unei mişcări line,ci şi a unei minţi ce gândeşte cu două secvenţe înainte.
</br>
Raţionamentul nu umbreşte emoţia îi dă doar eleganţă, o intelectualizează!</br>
Dependenţa dăunează, te înnegreşte de lovituri, îţi sculptează în genunghi, dar sudoarea modelează ambiţia şi te transformă într-un înger ce < calcă arta în picioare > în cel mai atent, responsabil şi conştient mod! </br>
Oricât doare când se opreşte muzica, oricât durează să-mi iau aer după ce se termină repetiţia...nu e Ioana fără jumătatea de oră (în multe cazuri jumătatea de zi) în care sufletul meu să nu vorbească în oglindă!</br>
</br>
Pentru cei care zâmbesc atunci când îmi văd sufletul întins în piruete...mă înclin!</br>
</br>
<iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/4OR-n3Rg6E8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-74403100535549845482013-07-06T05:26:00.000+03:002013-07-15T12:00:12.079+03:00emoţii enteroliticeOamenii care preţiuesc şi nu pun preţ sunt oamenii care ascultă şi atunci când nici vântul nu şopteşte.</br>
Melodiile pe care trebuia să le împărţim, să mă ţii de mână, să mă săruti pe frunte ca în prima seara, alea sunt momentele pe care le-am pierdut, alea sunt golurile cele mai mari din mine, din noi!</br>
Îţi şoptesc aproape doar cu gândul fiecare vers ca şi cum m-ai putea auzi, ai putea simţi! Astea sunt ultimele gesturi disperate în speranţa că legătura nu s-a rupt, ca mai zvâcneşte câte un fior atunci când te gândesţi la noi!</br>
Îmi lipseşti mai mult decât aş fi putut crede şi mult mai mult decât nu ai să crezi vreodată.</br>
Nu eşti aici de ceva vreme şi ştiu că nu ai să vii curând, dar ştiu...melodiile alea cântă în background şi tu mă asculţi oricum!</br>
</br>
</br>
<p align="right">nu se vor opri decât atunci, luni....</p>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-30507429787358863202013-06-13T00:00:00.001+03:002013-12-28T21:51:14.561+02:00headline
<i>"În dragoste nu-i nimic degeaba."</i>- Mihail Drumeş</br></br>
N-a fost degeaba ieri. A fost degeaba atunci când ai minţit, ai trădat, ai uitat ce-ai promis! Atunci a fost!</br>
Nu-i degeaba azi când îmi zâmbeşti, când mă ţi de mână şi-mi citeşti Cehov!</br></br>
<iframe width="560" height="75" src="http://www.youtube.com/embed/SJOCS0-wEhg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-31191262987863396502013-06-04T00:00:00.000+03:002014-01-09T00:23:31.892+02:00StângaAm nevoie de o siguranţă. Nu am nevoie de cineva care să îmi spună cum să respir. Încerc să îmi dau seama de ce îmi caut un mulaj, o persoana care să îmi satisfacă atât nevoile fizice cât şi cele psihice, când până la urmă tot ceea ce am nevoie este sigur în mine. De ce caut în cineva ceea ce ştiu că există oricum în mine? </br>
Prin mine nu curge sânge şi tu ştii asta! Ăsta nu e sânge, doare prea tare şi nici măcar cald nu e. Îl simt prin toate capilarele până în artere şi-n aerul pe care îl expir. E greu, dar mi-ai învăţat să mă accept. M-ai ajutat mult; încă nu ştiu de ce ai plecat sau de ce nu-ţi mai merit atenţia. </br>
Tu înţelegi fără să caut exprimări simpliste şi prăfuite; tu ştii cu ce mână scriu şi ce jeleuri îmi plac. Tu ştii!</br>
Mă izbeşti de pământ doar ca să mă trezeşti din substanţa asta ce-o port în loc de sânge! O încălzeşti cu privirea şi vindeci orice durere cu liniştea ta. Liniştea asta...cât bine-mi face! Nu-i nimic mai rău, mai crunt!</br>
</br>
Iartă-mă! Ia jeleurile alea şi vino!
Ti-am scris ceva...!
</br></br>
<b>growing a heart.</b>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-1803293876503157962013-05-26T00:32:00.000+03:002013-09-05T23:52:52.620+03:00<iframe width="420" height="115" src="http://www.youtube.com/embed/fSPOCVjla_4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
</br></br>
-Umbrelă? Nu, mulţumesc.</br></br>
În noi plouă de prea multă vreme. La fel ca şi afară, când timid şi alene- doar cât să ne liniştească, să ne aducă aminte că nu avem nevoie de nimic, dacă ne avem unul pe altul- când orgolios, inundând repede toate arterele din noi cu grindină şi stropi reci. Atunci e momentul în care îmi dau seama că aş fi pierdută fără tine!</br>
M-aş întoarce la primul nostru sărut şi aş opri timpul atunci. Ştiu că nu se poate! Ploaia asta nu-mi şterge amprentele tale! Nici timpul şi nici lacrimile nu vor face asta! O să o port veşnic pe faţă. Da, căci uneori pare mai simplu să continui în neant decât să te opreşti o clipă şi să-ţi smulgi chestia aia de pe faţă!</br>
Ai spus adesea, fără cuvinte că îţi pare rău şi că ai vrea să uităm.</br>
Eu nu pot uita. E ca şi cum mi-aş impune să nu-mi mai pese. Pentru mine nu există "Am uitat!", există doar " Nu mi-a păsat îndeajuns!", şi ştii şi tu prea bine că mie îmi pasă; şi acum şi atunci şi când în noi nu vor mai fi ploi. </br>
E atât de frig fără tine!</br>
</br>
-Umbrelă? Nu, Aştept pe cineva!
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-77322190990441822132013-05-13T22:51:00.001+03:002013-12-09T20:34:53.567+02:0013thLe credeam poveşti. Cântecul nostru la radio, locul în care mi-ai furat primul sărut, hanoracul tău negru, parfumul tău Calvin Klein; niciunul nu mai înseamnă astăzi ceva sau nu ar mai trebui să însemne. E adevărat, tresar atunci când după o zi grea, ajung acasă şi tata îmi pune de mâncare, iar la radio începe melodia noastră. Da, e şi mai adevărat că doar simţind mirosul parfumului tău întâmplător pe stradă, zâmbesc tâmp gândindu-mă la tine.</br>
Aş vrea să-mi apari în faţă, în capul oaselor şi să-ţi pot striga: <i> Ai avut dreptate! </i></br>
Dar ştiu că nu sunt în stare. Cel mai probabil nici nu te-aş privi în ochii sau poate te-aş sfida, aşa cum nu meriţi în cele din urmă. Te-ai supăra? M-ai ierta?</br>
N-ar conta, azi mi-e indiferent. Şi ieri mi-a fost şi mâine îmi va fi...! Ne-am pierdut şi asta oricât aş refuza să cred- e definitiv!</br>
Ai declanşat totuşi prea multe avalanşe de iubire amestecată haotic cu orgoliu ca să pot uita curând! Am să-ţi trimit pachete cu toată iubirea pe care mi-ai dat-o atunci când ea se va separa de tot orgoliul nostru. Orgoliul tău însă, nu ţi-l dau înapoi. Cred că-mi va folosi, pe el îl pastrez...!</br>
Îmi va amiti mereu de tine şi nu de noi; şi cred că azi, când nimic nu mai e al nostru exact asta-mi doresc: să te am tatuat nu pe vreo parte a corpului sau pe suflet... ci să-mi tapetezi orgoliul. Să priveşti prin ochii mei, dar să nu simţi nimic din ce simt eu!</br>
Asta vreau... şi crede-mă nu e mult!</br>
</br>
<a href="http://data.whicdn.com/images/61341437/large.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" width="240" height="280" src="http://data.whicdn.com/images/61341437/large.jpg" /></a>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-8655626394119737912013-05-09T22:21:00.002+03:002013-05-09T22:26:26.307+03:00Secret..al II-lea<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjMmJhTpndXGprNKvwdg7XnZj22tC24jI8aUAQt21wxlSh10Zkf90K0zcuVGNUZ5GqVPdET6CAIrVkv1FfdURBYAyaL9cvqtuCYsUrIoBSb3SvaGfUwmys-iEY5SD2482yN1mJCqfoc40I/s1600/DSCN0039.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjMmJhTpndXGprNKvwdg7XnZj22tC24jI8aUAQt21wxlSh10Zkf90K0zcuVGNUZ5GqVPdET6CAIrVkv1FfdURBYAyaL9cvqtuCYsUrIoBSb3SvaGfUwmys-iEY5SD2482yN1mJCqfoc40I/s320/DSCN0039.jpg" /></a></br>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0hjOuBpUMFrQbdvfe7jOza4yBhVAJKCPwumhKj2h7511LRK7fjo9kegBpfyDS3WpBOES0UYW63JLGfDwxcdzolWxqJhc_edySYORe5JqQG6nGiHr33Y6Ri13Ad1rkul6H0fdIfcErexE/s1600/DSCN9854.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0hjOuBpUMFrQbdvfe7jOza4yBhVAJKCPwumhKj2h7511LRK7fjo9kegBpfyDS3WpBOES0UYW63JLGfDwxcdzolWxqJhc_edySYORe5JqQG6nGiHr33Y6Ri13Ad1rkul6H0fdIfcErexE/s320/DSCN9854.jpg" /></a>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjaQafS_ZWcj5opWKV6dBDYQbk0Yydgo-cN5w1eXYnyv_HWkUfS1_0J93crjgGjGu7trVWVQdn7oMuy0JHw4qKqWLv9wrSbu0OPmtMMz9niGK2WjMU8ymSoNTTvcfaCkPlfTxxvWKyX31k/s1600/DSCN9719.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjaQafS_ZWcj5opWKV6dBDYQbk0Yydgo-cN5w1eXYnyv_HWkUfS1_0J93crjgGjGu7trVWVQdn7oMuy0JHw4qKqWLv9wrSbu0OPmtMMz9niGK2WjMU8ymSoNTTvcfaCkPlfTxxvWKyX31k/s320/DSCN9719.jpg" /></a></br>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigzc6H7oEtk6iu1HpMDA6cw14WIeWLhIK-_wYyAJ0uHgJu3uoQXfNLyFQHLHtNkPV3oq6-3Bzd-8d1sBGIioEq_mEzKJzMJwmHOsiPrcskSfbtKo3rtYO3yhg5-fdi8MZzzspGJ6gh1Ys/s1600/DSCN9733.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigzc6H7oEtk6iu1HpMDA6cw14WIeWLhIK-_wYyAJ0uHgJu3uoQXfNLyFQHLHtNkPV3oq6-3Bzd-8d1sBGIioEq_mEzKJzMJwmHOsiPrcskSfbtKo3rtYO3yhg5-fdi8MZzzspGJ6gh1Ys/s320/DSCN9733.jpg" /></a>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-2cuZRd0iTnRQaQyJUkUgKk2H4TKf_9q4FjZnGGdBJ-c4Oiz-cHguCSaO-LM6eAiC6KZFtz-jw5c20LKiHkiCC913Wu0yUX1QH4lftM5b4PoHVl1NrJRjRQdKy5sdSxVf2nQN9KZWVJg/s1600/DSCN9914.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-2cuZRd0iTnRQaQyJUkUgKk2H4TKf_9q4FjZnGGdBJ-c4Oiz-cHguCSaO-LM6eAiC6KZFtz-jw5c20LKiHkiCC913Wu0yUX1QH4lftM5b4PoHVl1NrJRjRQdKy5sdSxVf2nQN9KZWVJg/s320/DSCN9914.jpg" /></a></br>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiDiBm1MVbl0BYC44mrVre_IJn-3Ua4hiMoAlrx7h385I57mWBx-dbNZpNius0QLt3K7Q0cbW4z02of-nab50hi8VYTaGagyr2fK1zKEEcx9P0XE-je9Eejk9cB1yhuJac6fgj5bz2QuiQ/s1600/DSCN9971.jpg" imageanchor="1">
<img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiDiBm1MVbl0BYC44mrVre_IJn-3Ua4hiMoAlrx7h385I57mWBx-dbNZpNius0QLt3K7Q0cbW4z02of-nab50hi8VYTaGagyr2fK1zKEEcx9P0XE-je9Eejk9cB1yhuJac6fgj5bz2QuiQ/s320/DSCN9971.jpg" /></a>
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj4MJDDCfWA_vJAOn7_wwli_zUo5XdSjbbYpy6bznV3b-UUhp-P1OnOnbZjuxNpUBLNXTqlfgCxU1PZxm9RJ0ne8J4_Hj9kYYczv3clf3wGIB46STFpqmJnlUJO-SgKOHrGMF9A2ZZyApc/s1600/DSCN9969.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj4MJDDCfWA_vJAOn7_wwli_zUo5XdSjbbYpy6bznV3b-UUhp-P1OnOnbZjuxNpUBLNXTqlfgCxU1PZxm9RJ0ne8J4_Hj9kYYczv3clf3wGIB46STFpqmJnlUJO-SgKOHrGMF9A2ZZyApc/s320/DSCN9969.jpg" /></a></br>
</br></br>
<i>Şi-am lăsat vorbă în amintirea mea, universul întreg să fie dat lumii de pomană!</i>Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-6752758216680054212.post-4569553950347709822013-05-06T09:36:00.002+03:002013-05-06T09:36:15.990+03:00¿?
<iframe width="560" height="75" src="http://www.youtube.com/embed/7SxTyvOixJA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
</br>
E primăvară...şi e seară! </br>
Uite ce plăcut e! Simţi?! Simţi mirosul florilor de cireş? </br>
Ce plăcut e! E seară şi nu avem întrebări sau incertitudini; ne avem unul de altul. Ajunge!</br>
Pe cer apune soarele, nu şi în ochii tăi. Ochii tăi sunt parcă mai vii ca niciodată! Sticlesc şi se joacă cu mintea mea!</br>
Încerc să-ţi povestesc despre ce ni se întâmplă, dar te faci că nu mă auzi. Mă laşi să înşir zeci de cuvinte şi la final mă săruţi uşor pe gât. Ştii că asta nu mă calmează şi că din contră mă infurie şi mai tare, pentru că pielea mea începe să semene cu cea a unui pui jumilit şi mi se face frig. </br>
Zâmbeşti. Mă iei în braţe şi uităm.</br>
Când încep şi când se temrină toate astea? Unde sunt eu şi unde eşti tu? Sau de ce suntem noi? </br>
Uite acum aveam întrebări...!</br>
Eu nu le vreau. Iartă-mă! Eu nu le vreau! Nu încerca să-mi răspunzi, cuvintele nu ajută. </br>
Zâmbeşte şi promite-mi. Uită că nu avem infinitul.</br>
Zâmbeşte căci din vina mea, în ochii tăi nu apune niciodată soarele!
Lorenahttp://www.blogger.com/profile/07977694342363202476noreply@blogger.com0